Dupa achizitionarea fostei fabrici Tnuva, Sutas, unul dintre principalii producatori de lactate din Turcia, isi va indrepta atentia si catre piata lactatelor din Romania.

“Romania este o tara importanta in Balcani prin economia sa aflata in dezvoltare, apartenenta la UE si de asemenea prin piata sa de 22 milioane de consumatori. Daruirea Romaniei prin agricultura si produse lactate este vitala cand vine vorba de a construi si aplica modelul nostru integrat de afaceri unic “de la iarba la masa.” In momentul in care operatiunile noastre din Romania vor porni, tintim sa acoperim cat mai bine piata Europei Centrale si de Est” , precizeaza Muharrem Yilmaz, presedintele Consiliului de Administratie al Sutas.

Planul Sutas prevede investitii in ferme,  fabrici de nutret, dar si proiecte de reciclare si energie regenerabila.

“Luand in considerare oportunitatile de locuri de munca pe care Sutas le creeaza in agricultura, ferme, logistica si servicii adiacente, prevedem ca investitia Sutas in Romania va avea influente pozitive si contributii valoroase in regiune in ceea ce priveste productia, locurile de munca si veniturile aferente”, mentioneaza Muharrem Yilmaz.

Cu o cifra de afaceri de 650 de milioane de euro, Sutas intentioneaza sa creeze 300 locuri de munca in Romania in primul an de activitate, ajungand la 500 de locuri de munca dupa finalizarea investitiilor.