Cererea s-a triplat pentru marcile private, cu 20% mai ieftine decat restul produselor

Unul dintre marile avantaje al produselor marca proprie este pretul final de vanzare, acesta fiind cu pana la 20 de procente mai mic decat al produselor marca privata, datorita eliminarii costurilor de marketing si de etichetare, se arata intr-un raport al companiei. Acesta este si motivul pentru care retailerii au triplat cererea de produse marca proprie in ultimul an, iar producatorii se adapteaza si aleg vanzarea unor cantitati mai mari de produse, in defavoarea promovarii propriului brand.
“Am inceput sa ne indreptam atentia foarte mult pe produsele marca proprie pe care le producem si livram pentru anumiti mari jucatori din piata de retail. Este un segment foarte bun pentru noi care se vede si in profit, aducandu-ne venituri lunare de peste 1,5 milioane de euro”, a declarat Valentin Soneriu, directorul general al CarmOlimp, admitand ca a preferat exploatarea acesti nise in defavoarea exploatarii la capacitate maxima a produselor proprii. Producatorul opereaza si un numar de 50 magazine proprii si peste 60 de unitati in sistem franciza.
Pornita in 1993 ca o afacere de familie, CarmOlimp reuseste sa controleze intregul flux “de la furca la furculita”, avand in dotare atat terenurile agricole, fermele si fabricile de procesare, cat si lantul de distributie al produselor.