Lantul de hipermarketuri Cora, detinut de belgienii de la LouisDelhaize, detine in Bucuresti patru unitati in Pantelimon, Lujerului, Sun Plaza si Alexandriei, dar urmeaza sa se extinda in Capitala cu inca doua unitati pe termen mediu.

Unul dintre viitoarele hypermarketuri Cora va fi amplasat in cartierul Titan, in mall-ul Parklake Plaza, care va fi dezvoltat pe terenul fostei baze sportive Spartac de Sonae Sierra si Caelum Development. Insa aici, constructia nu a inceput inca.

Un alt hipermarket este prevazut si in cartierului Bucurestii Noi, unde companiile canadiene Benevo si CD Capital Partners, au inceput proiectul Victoria City Lifestyle Retail Center. Aici Cora a semnat un contract de inchiriere a unui spatiu de 12.000 mp, din cei 68.000, cat are tot centrul comercial.

Mai mult, din octombrie va fi lansat si programul pilot Cora Drive in hipermarketul Lujerului din Capitala.

Cora Romania are in prezent unsprezece magazine, atat in centre comerciale proprii, cat si in spatii inchiriate, dintre care patru la Bucuresti si sapte in provincie, la Cluj Napoca, Baia Mare, Arad, Drobeta Turnu Severin, Constanta si Bacau.

Saptamana trecuta, Cora a  inaugurat centrul comercial Bratianu  din Constanta ce include un hipermarket cu o arie de vanzare de aproximativ 8.600 mp, o galerie comerciala de 8.500 mp cu 50 de magazine, 670 de locuri de parcare la subsol, 450 de locuri de parcare pe terasa si 12.000 mp spatii verzi.