Cei peste 40.000 de producatori individuali care vand lapte in piete au de ales intre a disparea sau a scumpi marfa cu peste 20% din luna februarie, dupa ce normele europene care ii obliga sa faca buletine lunare de analiza a laptelui si care costa 180 de lei au intrat in vigoare, potrivit Federatiei Crescatorilor de Bovine din Romania citata de Mediafax.

In Romania se produc 2 milioane de tone de lapte pe an si aproximativ 30% din aceasta cantitate se desface in piete.

“Problema producatorilor individuali, care desfac laptele pe taraba in piata, este ca pe langa certificatul de sanatate de care aveau nevoie pana acum vor trebui sa aiba doua buletine de analiza valabile pe o perioada de o luna si care sa ateste conformitatea laptelui. Aceste certificate vor fi verificate de medicii veterinari din piete si problema este ca acestea costa in jur de 180 de lei”, a declarat Claudiu Franc, presedintele federatiei.

Oficialul federatiei a calculat ca in conditiile in care litrul de lapte se vinde in piete cu doi lei, producatorul va trebui sa vanda aproape 100 de litri de lapte pe luna doar ca sa poata plati buletinele de analiza. Pentru cei care vand lapte la centrele de procesare, spune Franc, nu este nicio problema, pentru ca se face o singura analiza pe tanc si costurile se reduc foarte mult.