Lucrarile pentru dezvoltarea noului centru comercial ParkLake, situat in estul Bucurestiului, au inceput  in luna ianuarie avand drept termen de livrare anul 2016. Centrul comercial, o investitie de 180 milioane de euro, va avea o suprafata totala inchiriabila de 70.000 mp reprezentand inaugurarea a 200 de noi magazine. 

„Noua etapa a procesului de dezvoltare arata ca totul avanseaza conform planului”, a declarat David Sharkey, CEO al dezvoltatorului Caelum Development care alaturi de Sonae Sierra investesc in acest proiect.

Acestia sunt increzatori ca pozitionarea centrului comercial este cea potrivita.

“ParkLake va fi la doar 10 minute distanta de centrul orasului si va beneficia de o buna expunere stradala, datorata celor patru benzi ale strazii Liviu Rebreanu, prin care se realizeaza accesul. Pozitia este usor accesibila prin intermediul tuturor mijloacelor de transport in comun – autobuz, tramvai si metrou – si serveste o zona de captare de peste jumatate de milion de locuitori, pe o raza ce poate fi parcursa cu automobilul in zece minute”, arata investitorii in cel mai recent comunicat de presa.