Carnea de porc de pe piata romaneasca ar putea sa se ieftineasca datorita cresterii importurilor din Ungaria, unde TVA a scazut de la 1 ianuarie de la 27% la 5% pentru a proteja producatorii locali de importurile mai ieftine, a declarat pentru Mediafax Ioan Ladosi, presedintele Asociatiei Producatorilor de Carne de Porc.
“Crescatorii de porci sunt ingrijorati de importurile care vin din Ungaria. Le convine sa vanda aici, unde pretul e mai mare decat in Ungaria. Chiar daca vand la pretul de la ei, castiga din diferenta de TVA, care la noi e 24%”, a spus Ladosi.
El a afirmat ca situatia va genera si importuri la negru de pe piata maghiara. Astfel de situatii se intampla frecvent cand exista diferente mari de TVA intre tari vecine.
“Va fi o presiune pe piata romaneasca. Au inceput deja sa creasca importurile, dar doar regional, deocamdata, in Bihor, Satu Mare si Arad. Ungurii vin cu carnea si o vand unde pot, la magazine mici, la macelarii sau la procesatori mai mici. Ne asteptam ca in aceste conditii pretul carnii de porc pe piata romaneasca sa scada”, a mai spus oficialul asociatiei.
Problemele producatorilor romani ar putea fi amplificate si de refuzul Rusiei de a mai primi importuri de carne de porc din UE, dupa ce s-au depistat cazuri de pesta porcina. Totusi, de la 1 ianuarie, Romania poate exporta carne de porc in statele Uniunii Europene, dupa ce in ultimii zece ani acestea au fost sistate din cauza restrictiilor impuse ca urmare a descoperirii unor cazuri de pesta porcina.
In primele zece luni ale anului trecut, Romania a importat 121.000 de tone de carne de porc, in valoare de 223 milioane de euro. Comparativ cu perioada similara din 2012, cantitate de carnea de porc importata a scazut cu 5,4%, insa a crescut cu 2,2% ca valoare.
Photo credit: Guanaco / Foter / Public Domain Mark 1.0