Douglas deschide un nou magazin în Timișoara

Douglas România își mărește rețeaua locală prin deschiderea celui de-al doilea magazin din Timișoara. Este cel de-al nouăsprezecelea magazin Douglas și este plasat în Timișoara Shopping City.
„În 2016 continuăm extinderea în România, ca parte a strategiei Douglas la nivel european de consolidare a poziției de lider în retailul de beauty și cosmetice. În adiția extinderii rețelei, Douglas se va concentra pe dezvoltarea mărcilor proprii, diversificarea experienței de cumpărare și dezvoltarea capabilităților omnichannel”, a declarat Lavinia Ivas, Country Manager Douglas România.
Noul magazin Douglas din Timișoara propune o ofertă variată, multi-brand, de peste 10.000 de articole de îngrijire și parfumerie, și o experiență completă pentru consumatorul de beauty.
„Operăm pe o piață extrem de dinamică, iar portofoliul de produse se transformă odată cu noile tendințe. În primul trimestru al acestui an, două noi branduri au fost aduse în magazinele Douglas, EOS și Foreo, ambele produse inovatoare, noi intrări pe piața locală” a adăugat Lavinia Ivas.
Douglas lansează sute de noi produse anual și diversifică constant oferta de servicii. Preferințele consumatorilor sunt orientate către produse noi, inovatoare sau exclusivități. În noile tendințe sunt și produsele bio sau chiar organice, Douglas lansând recent brandul EOS în această categorie, iar pentru a răspunde nevoii de exclusivitate, Douglas a creat produsul Box of Beauty, un pachet care cuprinde produse si miniaturi de lux la un preț special.
Oferta de produse este completată de serviciile in-store oferite de parfumeriile Douglas în toată rețeaua, precum Skin Expert Bar, serviciul care oferă ședințe gratuite de dermoanaliză și mini-tratemente cu produse de îngrijire a feței, sau Make-up Point, serviciul de machiaj cu o capacitate de patru posturi de make-up.
Rețeaua de magazine Douglas numără acum 19 magazine, în 12 orașe, acoperind zona centrală și de vest a țării. Societatea Parfumerie Douglas România a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de 61 milioane de lei și o creștere de 12% față de 2013.
La nivel european, Douglas este liderul pieței de retail pe segmentul de parfumerie selectivă cu peste 1.700 de magazine în 19 țări.