Compania Selgros Cash&Carry România va deschide, la începutul toamnei, al doilea magazin în format restrâns, după ce a finalizat achiziția unui teren în Alba Iulia. Este cea de-a doua unitate în noul format de operare al rețelei, după magazinul care urmează să fie deschis în această vară la Târgu Mureș.

selgrosNoile magazine au o suprafață de vânzare de 4.000 mp, față de magazinele Selgros existente care au suprafețe de circa 10.000. Sortimentul de mărfuri alimentare va fi același, însă segmentul de articole nealimentare va fi unul mai restrâns.

„Este un moment bun de reluare a expansiunii Selgros, pe fondul evoluției pozitive a consumului și a vânzărilor rețelei noastre. Ne propunem să fim mai dinamici și mai flexibili și să aducem serviciile și ofertele Selgros și mai aproape de clienți”, a declarat CEO-ul Selgros Cash&Carry România, Alexandru Vlad.

Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanţi operatori din comerţul românesc. Compania şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine 19 magazine în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa.

Compania este parte a grupului Transgourmet Holding AG, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Polonia, România şi Rusia şi venituri de circa 7,5 miliarde de euro.