Acţionarii Apemin Zizin au aprobat contractarea unui credit de 4,05 milioane lei de la Raiffeisen pentru achiziţia de utilaje de producţie, indică un document al companiei, consultat de Retailers.

Facilitatea de credit de mai sus se contractează pentru o perioadă de 84 de luni de la semnarea contractului de credit. Aceasta vizează cumpărarea unui echipament complet de suflare ambalaje, plus îmbuteliere, plus împachetare, complet automatizat, pentru ambalaje mari, între 5 şi 10 litri.

Gama de produse ZIZIN

Amintim tot aici şi că acționarii majoritari ai companiei au lansat în primăvara acestui an centrul de îngrijire a pielii DermaCare Clinique cu o investiție de peste 500.000 euro.

Marele îmbuteliator de ape minerale a avut anul trecut afaceri 52,2 milioane de lei şi un profit de 2,78 milioane de lei cu o medie de 119 salariaţi.