Retailerul Carrefour va deschide un supermarket în Botoşani, pe strada Armeană nr.2, bloc 10-11-12, în unul din spaţiile Comaliment, indică un document consultat de Retailers.

În plus, presa locală anunţa că se fac pregătiri şi pentru o altă unitate a retailerului, în complexul comercial Bulevard (lângă Serviciul de Paşapoarte).

Deocamdată, Carrefour are în oraşul din nordul Moldovei doar un hipermarket, în Botoşani Shopping Center. Asta după ce magazinul din mall-ul Uvertura a fost închis.

carrefour

În România, Grupul Carrefour numără 283 de magazine dintre care 31 hipermarketuri ‘Carrefour’, 112 supermarketuri ‘Market’, 43 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’, un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro și 86 de magazine Billa.

De curând, retailerul a anunţat că va deschide un hipermarket şi în Shopping City Piatra-Neamt, in cadrul caruia hipermarketul Carrefour Piatra-Neamt va fi magazinul ancora. Mall-ul este planificat să se deschidă în 1 Decembrie.

Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile.