Better Brands, unul dintre francizații Subway din România, a deschis o nouă unitate în București, în noul concept de food court din Kaufland Barbu Văcărescu, în urma unei investiții de peste 120.000 de euro.
Cu acest nou restaurant, Better Brands ajunge la o investiție de aproximativ jumătate de milion de euro în conceptul Subway.
Planurile companiei prevăd și alte deschideri pe termen mediu, dar și continuarea de investiții pe segmentul de livrări la birou sau domiciliu și catering pentru companii și evenimente.
„Am fost printre primii francizati care au deschis o unitate în România acum 5 ani, în Complexul Rezidential Upground și pot spune că, în cinci ani de zile, numărul de clienți a crescut cu aproape 100% la nivelul unității Subway Pipera, cel de-al 3-lea restaurant deschis de retailerul american în România, la intrarea pe piață”, spune John Marino, CEO Better Brands și Președintele Board-ului National Subway FAF în România.
La nivel național a crescut semnificativ și valoarea medie a bonului de cumpărături raportat la anul 2012.
În unitățile Better Brands, valoarea medie a bonului este peste media națională și ajunge la 11 euro, în cazul livrărilor la domiciliu pe care unitățile Subway Better Brands le efectuează cu regularitate în timpul săptămânii, mai ales în rândul corporatiștilor.
De altfel, unitatea Subway Upground Pipera a fost prima care, în urmă cu doi ani, a început programul pilot de livrări la domiciliu, în urma numeroaselor cereri primite de la companiile din zonă.
Față de momentul deschiderii primei unități în mijlocul multinaționalelor din Pipera și până în prezent, segmentul de salate a crescut la 15% din totalul produselor comandate. De asemenea, aproximativ 45% dintre comenzi includ un SUB 15cm, respectiv 40% includ un SUB 30cm. Din total, una din 3 comenzi include și o băutură sau un Cookie American.
La nivel național, numărul clienților este în creștere cu 6%, iar profitabilitatea per restaurant este în creștere cu 347 de dolari, pe săptămână/unitate. În același timp, volumul mediu de vânzări pe restaurant, în 2017, în Romania, este în creștere cu peste 9% față de anul precedent.
Subway este cel mai mare lanț american de restaurante la nivel mondial ca număr de unități, cu peste 44.000 de locații în 108 tari. În România, Subway a intrat pe piață în 2012, iar în prezent rețeaua a ajuns la peste 37 de unități, dintre care 16 în Capitală.