Galeria comercială a Vitantis se va închide gradual în primul trimestru din 2018. Carrefour se va închide din 15 ianuarie.

Celelalte unități comerciale (printre care Praktiker, Casa Rusu, Diego) vor continua să funcționeze.

Vitantis Shopping Center va trece printr-o restructurare substanțială, inclusiv o reconversie parțială a utilizării actuale, indică un comunicat al Revetas Capital Advisors, remis Agerpres.

Centrul a fost inaugurat în Septembrie 2008 și a reprezentat, la momentul respectiv, cel mai mare proiect de retail din București, având peste 36.000 mp de suprafață închiriabilă. Proiectul a fost achiziționat în 2014 de către Revetas Capital Fund 1, un fond de investiții imobiliar axat  pe Centrul și Estul Europei.

Decizia se materializează ca reacție atât la schimbările consistente survenite  în mediul micro si macro de retail, cât și la impactul comerțului on-line asupra comportamentului de cumpărare din întreaga industrie.

“Revetas se va concentra pe elaborarea unei strategii integrate de repoziționare a proprietății, fapt ce nu exclude opțiunea unei reconversii”, a declarat Radu Boitan, Directorul de Investiții al Revetas.

Revetas colaborează îndeaproape cu principalii chiriași pentru a închide gradual galeria comercială în primul trimestru din 2018. Galeria comercială este ancorată din punct de vedere comercial de existența hipermarketului Carrefour.

„Revetas a explorat un portofoliu extins de oportunități privind restructurarea Vitantis, fiind dedicat ideii de augmentare a potențialului acestuia, remodelarea integrală și repoziționarea pe piață fiind singurele soluții viabile, capabile sa ofere o valoare sustenabilă pe termen lung”, a explicat Vlad Drăgoescu (foto mai sus), Administratorul societății Vitantis SRL.

Despre Revetas Capital LLP

Revetas este o entitate specializată în administrarea fondurilor de investiții din domeniul imobiliar, axată momentan pe Centrul și Estul Europei, având sedii în Londra și Viena și fiind o prezență constantă în majoritatea țărilor din CEE. Firma administrează și investește capital în numele și pentru un portofolio global de investitori privați și instituționali.

Revetas colaborează cu bănci de talie internațională cu scopul de a restructura și a repoziționa proprietăți de birouri, retail și turism din CEE.