Un concept inedit de cafenea Starbucks, unde sunt servite cafele Starbucks Reserve, s-a deschis oficial în centrul Bucureștiului, pe strada Lipscani 71. Starbucks a încheiat anul 2017 cu 38 de cafenele în România.

La deschiderea oficială a destinației, cei mai buni barista Starbucks le-a preparat clienților cafeaua preferată, pe muzica clasică interpretată la saxofon de Doina Spătaru, folosind una dintre metodele inovatoare, precum Chemex, Pour-over sau Clover – fiecare evidențiind un aspect diferit al cafelei.

Astfel, pe Lipscani 71 puteţi alege unele dintre cele mai rare cafele din lume – Etiopia, Jamaica, Honduras, disponibile numai pentru câteva luni și în cantități limitate.

„Suntem încântați să aducem cafeaua Starbucks Reserve împreună cu aceste metode inovatoare de preparare a cafelei într-un spațiu nou atât de frumos, pentru iubitorii noștri de cafea din București. Clienții pot explora întreaga gamă a celor mai fine cafele Starbucks sau pot încerca produsele delicioase de patiserie și mâncărurile savuroase, în timp ce se relaxează,” a declarat Mateusz Sielecki (foto sus), Director Regional pentru Starbucks România și Bulgaria.

Cafeneaua de 395 mp are un aspect industrial și este împărțită pe două nivele, creând astfel spații larg deschise. Arhitectura originală și caracteristicile distincte, precum scara și balustradele, au fost atent întreținute. Confortul și atmosfera caldă le permit clienților să se relaxeze și să se bucure de amestecul perfect de cafea prăjită și aromele tentante ale unora dintre cele mai fine cafele din lume.

Noi cafenele deschise

Starbucks a încheiat anul 2017 cu 38 de cafenele. Le vom aminti aici pe cel mai recent deschise. Astfel, Starbucks România a deschis în 30 decembrie primul Starbucks drive thru, în Militari Shopping Center şi o cafenea pe Lipscani, vizavi de restaurantul La Mama. Asta după ce în 28 decembrie a deschis noi cafenele în Orhideea Grozăveşti şi la Auchan în Drumul Taberei. Tot în decembrie, renumitul lanţ american de cafenele a deschis unităţi în Sibiu şi Braşov.

Despre Starbucks

Începând cu anul 1971, Starbucks Coffee Company aprovizionează și prepară cafea arabica de cea mai înaltă calitate. În prezent, cu peste 25.000 de cafenele în întreaga lume, Starbucks este principalul prăjitor și distribuitor de cafea de specialitate din lume.

Despre AmRest

AmRest Holdings SE este cel mai mare operator independent de restaurante din Europa Centrală și de Est. Compania își dezvoltă, de asemenea, operațiunile în Europa de Vest, Rusia și China. AmRest operează branduri cunoscute la nivel internațional, cum ar fi KFC, Pizza Hut, Starbucks și Burger King, și este, de asemenea, proprietarul lui La Tagliatella și a două concepte chinezești: Blue Frog și KABB. În prezent, compania deține aproximativ 1650 de restaurante în 16 țări.