În perioada martie – mai 2020, sectorul local al berii a înregistrat o scădere de peste 10% față de aceeași perioadă a anului anterior, informează Asociația Berarii României.
“Producătorii de bere observă cu îngrijorare situația din sectorul Horeca și, implicit, din industria berii. Primele luni ale anului nu au fost unele bune pentru industria berii, iar impactul cel mai puternic se va resimți în trimestrul al treilea al anului care, în mod obișnuit, este vârful de sezon pentru bere, dar care depinde mult de condițiile de operare din industria ospitalității. De aceea este esențială implementarea programelor de investiții anunțate de autorități și a strategiilor de susținere pentru sectorul Horeca, inclusiv prin facilitarea extinderii teraselor pe spațiile publice, prin deciziile autorităților locale sau prin permiterea funcționării unor locații temporare de tip food trucks sau baruri mobile”, a declarat Julia Leferman, director general Asociația Berarii României.
Începând cu luna martie 2020, odată cu declanșarea pandemiei, s-a conturat o tendință nouă printre consumatorii de bere, prin creșterea cu 30% a preferinței pentru ambalajele de unică folosință, în detrimentul sticlei reutilizabile. La nivelul primelor 5 luni din an, comparativ cu ianuarie – mai 2019, trendul descendent al sticlei reutilizabile este și mai accentuat (-45%) în raport cu sticla de unică folosință, care a crescut cu 36%.
Totodată, faptul că barurile și restaurantele și-au oprit activitatea timp de două luni și jumătate, a dus și la închiderea liniilor de bere la draft. Chiar dacă începând cu 1 iunie terasele s-au redeschis, reluarea comercializării berii draft se petrece treptat, în concordanță cu măsurile de redeschidere etapizată a locațiilor Horeca. Oricum, scăderea importantă înregistrată de segmentul Keg din primele luni va marca întregul an 2020.
Despre Asociația Berarii României
De peste 15 ani, Asociația Berarii României reprezintă vocea comună a industriei locale de bere. Obiectivele sale sunt să sprijine dezvoltarea unui sector durabil, să promoveze un mediu competițional transparent, să asigure un tratament egal și corect în fața instituțiilor de reglementare și să educe consumatorii de bere cu privire la beneficiile și consumul responsabil de bere. Începând din 2008, Asociația Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, reprezentați prin organizația Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles.
Membrii săi actuali sunt importanți producători de bere din România: Bergenbier SA, Heineken România SA, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries și Martens, alături de microberăria Clinica De Bere. Împreună, cei șase producători furnizează 85% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: Soufflet Malt Romania și Asociația Producătorilor De Hamei Din România.