In primul week-end de functionare a magazinului H&M in Shopping City Sibiu, retailerul de haine a dovedit ca poate creste vanzarile si traficul unui intreg centru comercial.

In primul week-end in care cumparatorii au beneficiat de deschiderea magazinului H&M in Shopping City Sibiu traficul de vizitatori a fost cu peste 50% mai mare, iar vanzarile au crescut, ca medie generala, cu 30% per ansamblul centrului comercial, comparativ cu alte intervale de timp similareā€, a declarat Graham Kilbane, COO Argo Real Estate Opportunities Fund (AREOF), cel mai important proprietar de centre comerciale din Romania.

Magazinul H&M din Shopping City Sibiu este cel de-al 17-lea deschis in Romania de retailerul suedez si are o suprafata de 1.554 mp. In ziua inaugurarii, aproape 1.000 de persoane au asteptat deschiderea magazinului, intr-o multime intinsa pe cateva zeci de metri.

Shopping City Sibiu are o suprafata inchiriabila de 80.000 mp, fiind cel de-al treilea parc de retail din Romania si cel mai mare parc comercial din afara Bucurestiului, singurul proiect care include doua hipermarketuri in aceeasi parcare (Carrefour si Real).

Fondul de investitii imobiliare Argo Real Estate detine patru proiecte in Romania: Era Shopping Park Iasi si Oradea, Shopping City Sibiu si Suceava ce totalizeaza o suprafata neta inchiriabila cumulata de circa 340.000 mp.