CBRE Romania a fost desemnata de catre S IMMO AG, compania austriaca de investitii imobiliare listata la bursa, pentru a conduce Sun Plaza, unul din cele mai mari centre comerciale din Romania. Contracul vizeaza operatiuni de management a circa 80.000 mp de centru comercial si a 10.000 mp de spatii de birouri in sudul Bucurestiului si este activ incepand de astazi.
Sun Plaza, deschis in anul 2010,detine 130 de magazine din retele internationale si locale (Cora, Baumax, H&M, Zara) si facilitati de petrecere a timpului liber.
Friedrich Wachernig, membru in consiliul de administratie al S IMMO AG, a afirmat: “Am ales sa colaboram cu CBRE pentru managementul centrului nostru comercial gratie experientei sale globale si reputatiei puternice de care se bucura brandul CBRE. Suntem convinsi ca managerii experimentati ai CBRE vor contribui la continuarea povestii de succes a Sun Plaza, unul din cele mai atractive centre comerciale din Romania.”