Mall-ul fondului de investitii New Europe Property Investments (NEPI) din Piatra Neamt din zona cartierului Precista de 29.000 metri patrati prinde contur.
La sfarsitul anului trecut dezvoltatorul a finalizat lucrarile de demolare a halelor industriale de pe terenul fostei fabricii de prelucrare a lemnului Sil Foresta, pe care a achizitionat-o cu 9,36 milioaneĀ de euro.
In plus, potrivit site-ului Primariei din Piatra Neamt au fost aprobate P.U.Z.-ul si R.L.U.-ul pentru schimbarea functiunii urbanistice dominante de industrie in comert si servicii publice.
Anul trecut compania a cumparat un teren de 7,4 hectare in zona de vest a orasului Piatra Neamt. Terenul este localizat in cea mai dens populata zona din oras, cu un acces rutier foarte bun. “Evaluam ca putem sa dezvoltam un centru comercial regional de 29.000 metri patrati pe teren”, se arata in raportul financiar al fondului, cel mai activ investitor imobiliar de pe piata locala din ultimii ani.
Orasul are o populatie de aproximativ 85.000 de oameni, iar 245.000 de locuitori traiesc la 45 de minute distanta cu masina de proiect.
In Piatra Neamt mai exista doua centre comerciale detinute de Winmarkt si GTC Romania. Dezvoltatorul GTC Romania incearca sa il vanda, impreuna cu centrul comercial din Arad si cu cel din Buzau, dar pana acum nu a reusit. In vara anului trecut cele trei centre GTC erau evaluate la 29 milioane de euro, in scadere cu 17% fata de luna martie.