Retailerul britanic international Debenhams se intoarce in Bucuresti Mall la finalul lunii martie. Magazinul se va intinde pe trei etaje.

debenhamsMagazinul Debenhams, ce va avea o suprafata de 2.800 mp, include colectii de moda, de beauty, precum si produse pentru casa si lenjerie.

Spatiul va include, de asemenea, o zona dedicata galeriei “Designers at Debenhams”, in care se regasesc colectii exclusive semnate de creatori de moda faimosi, aceasta fiind cea mai de succes asociere a unui retailer cu designeri celebri.

Noul magazin Debenhams din Bucuresti Mall propune colectii “Designers at Debenhams” semnate de Ben de Lisi, Jasper Conran, Jeff Banks, John Rocha, Julien Macdonald, Henry Holland, Matthew Williamson si Patrick Grant.

Urmand modelul Topshop, in premiera pentru un department store in Romania, Debenhams cuprinde o zona intreaga dedicata frumusetii, ce se intinde pe o suprafata de 270 mp. Sectiunea reuneste branduri celebre de beauty precum Dior, Lancome, Givenchy, Bvlgari, Dolce&Gabbana, Estee Lauder, Calvin Klein, Paco Rabanne si L’Oreal.

In oferta de fashion, clientii vor putea alege dintr-o varietate de peste 55.000 produse, in timp ce in zona dedicata beauty vor fi prezentate peste 100 de branduri internationale de cosmetice, make up si parfumerie.

Noul magazin Debenhams va fi operat in franciza de grupul bulgar MRPI, un jucator cunoscut pentru dezvoltarea de proiecte comerciale importante si proprietati imobiliare.