După ce au creat și crescut una dintre cele mai de succes cafenele din București, menționată în Financial Times și Monocle, fondatorii M60 sunt pe punctul de a demara un nou proiect. Grupul M60 va inaugura în toamna acestui an un nou proiect la parterul clădirii de birouri Ștefan cel Mare, dezvoltată de Forte Partners, unde a închiriat o suprafață de 261 mp pentru a crea un concept cu totul special în jurul ideei de “world food studio”.

”Ne-am dorit foarte mult un concept cu adevarat original în proiectul nostru, ceva diferit față de ce se găsește în general la ora actuală în clădirile de birouri bucureștene. Ne bucură decizia acționarilor Grupului M60 de a accepta oferta noastră și suntem convinși că vor avea o nouă afacere de succes și aici, la fel cum este povestea cafenelei din Piața Amzei”, declară Elena Tecuță, Office Letting Manager, în cadrul Forte Partners.

st-cel-mare-2

“Plănuim să implementăm un proiect original care îmbină ingrediente de bună calitate din jurul lumii într-o serie de rețete inovative. Totul, într-un spațiu desenat după cele mai noi tendințe în materie de design interior. În experiența noastră de până acum am observat că există un număr din ce în ce mai mare de clienți care apreciază și își doresc să aibe la îndemână experiențe culinare similiare cu cele din marile orașe ale lumii. Fiind gândit să rivalizeze cu unele din cele mai bune restaurante din lume, suntem convinși că proiectul nostru va ajunge rapid unul dintre cele mai apreciate din București”, a spus David Maguet – co-fondator M60 Grup. La rândul său, Răzvan Crișan, co-fondator M60 Grup a declarat: ”Ne-a impresionat calitatea design-ului și a tehnicilor de constructie folosite în proiect, dar și dorința proprietarului de a încuraja crearea unui concept cu adevărat original care să pună Bucureștiul pe harta culinară a Europei.”

În această tranzacție, fondatorii M60 au fost asistați de compania de consultanța imobiliară DTZ Echinox.

Clădirea de birouri dezvoltată de Forte Partners la intersescția șoselei Ștefan cel Mare cu strada Tunari este în prezent 100% închiriată, chiriașii urmând să își preia spațiile în luna octombrie. Proiectul ce însumează o suprafață total desfășurată de 11.000 mp este ridicat pe două subsoluri, parter și nouă etaje. În total, sunt disponibile 158 de locuri de parcare (88 subterane si 70 supraterane). Partenerii Forte în acest proiect sunt biroul de arhitectură Lauster & Radu, antreprenorul general ACMS și banca finanțatoare UniCredit Bank.