Praktiker a deschis încă 4 magazine reamenajate

Praktiker continuă procesul de remodelare a reţelei, iniţiat la începutul acestui an şi a redeschis pe 28 octombrie încă patru magazine „reamenajate” în Bucureşti şi în ţară.

Asta după ce primul magazin Praktiker remodelat a fost cel din Vitan, a cărui redeschidere a avut loc în luna iulie, noutatea fiind că magazinul oferea un acces mai rapid la produsele căutate, la idei de amenajare şi la informaţii suplimentare despre produse, prin intermediul afişelor de vânzare prezente la faţa locului.

praktiker-1

În luna octombrie a acestui an, Praktiker extinde această experienţă la nivel naţional, prin redeschiderea magazinelor din Cluj, Iaşi şi Timişoara, dar şi la nivelul Bucureştiului, prin Praktiker Militari.

„Remodelarea fiecărui magazin reprezintă o investiţie de 400.000 de euro din partea companiei (…) tot în acest an, am pus la dispoziţia cumpărătorilor magazinul online”, a declarat Isabelle Pleska, Director General Praktiker România.

Toate magazinele remodelate au acelaşi concept. Printre principalele schimbări se numără: introducerea unor game de produse noi, concept nou de semnalistică în magazin, strategie nouă de merchendising: produsele sunt aranjate la raft astfel încât să faciliteze procesul de alegere şi achiziţie.

praktiker-2

Procesul de remodelare va continua cu alte locaţii Praktiker, urmând ca până la sfârşitul anului 2017, retailerul să replice acest concept în toată reţeaua.

Despre Praktiker

În România, Praktiker are 27 de magazine în 23 de oraşe din ţară. Oferta Praktiker România cuprinde peste 40.000 de produse, incluzând: decoraţiuni pentru interior şi exterior, produse de grădinarit şi materiale de amenajări; produse sanitare, mobilă, electronice şi electrocasnice.

Praktiker  a revenit pe pierdere în anul 2015 dar cu afaceri în creştere. Mai precis, în 2015, pierderea retailerului a fost de 10,62 milioane de lei (după ce în 2014 a avut profit de 91 milioane lei) dar cifra de afaceri netă a urcat la 608 milioane de lei, de la 589 milioane de lei în 2014. Pentru anul 2016 îşi doreşte să ajungă “la zero pierderi”, au declarat recent, pentru Retailers.ro oficialii Praktiker Romania.



Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

Retailers.ro © 2019 All Rights Reserved