După peste 10 ani alături de Selgros, Daniel Badea a preluat conducerea departamentului marketing.
Printre realizările noului director se numără optimizarea sortimentației raioanelor de non-food și aducerea constantă de noutăți atât în layout cât și în produse.
Daniel Badea este absolvent de studii economice și al unui Executive MBA la Tiffin University în București.
Pe de altă parte, conducerea departamentului de achiziții non-food va fi preluată de către Pompiliu Paiu, fost category manager electro-multimedia până acum.
În 2016, retailerul marchează nu doar reluarea expansiunii rețelei, ci și aniversarea a 15 ani de prezență pe piața autohtonă și finalizarea rebrandingului companiei.
Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanţi operatori din comerţul românesc. Compania şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine 21 magazine în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava, Alba Iulia şi Constanţa
Din 2011, compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea cash&carry şi comerţ B2B din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, România şi Rusia.