Lanțul de restaurante fast-food Spartan a încheiat anul 2016 cu afaceri de 14 milioane de euro, cu aproape 17% peste 2015.

Din cei 14 milioane de euro, 7,3 milioane de euro reprezintă cifra de afaceri a companiei francizoare, S.C Strong MND Corporation S.R.L.

Anul 2016 a fost cel mai bun an al rețelei, care a mai deschis 15 unități, dintre care două proprii și 13 în sistem de franciză.

Investiția necesară pentru a deveni francizat Spartan pornește de la 80.000 de euro pentru unitățile din mall-uri și poate ajunge la 150.000 de euro în cazul restaurantelor stradale. La aceste cheltuieli se mai adaugă: taxa de franciză de 10.000 de euro, la care se adună o rede­venţă lunară de 3% din încasări şi o contribuţie de 1% la bugetul de mar­ke­ting al com­pa­niei francizoare.

Rețeaua Spartan a fost înființată în urmă cu 4 ani, la Suceava, iar în momentul de față dispune de 32 de unități în București și 19 orașe din România, fiind pe locul patru în topul lanțurilor cu cele mai multe restaurante pe teritoriul României.

În prezent, în cadrul rețelei lucrează mai mult de 700 de persoane: peste 250 de oameni în restaurantele proprii și restul în unitățile deținute de francizați.

Rezultatele financiare în creștere se datorează,  printre altele, deschiderii celor 15 unități noi, susţine Anișoara Bătăiosu, Director General Strong MND Corporation, compania care deține franciza Spartan.

Restaurantele noi în 2016

Deschiderea de noi unități în patru centre comerciale din capitală: Mega Mall, ParkLake, Veranda și Cora Pantelimon.

Deschiderea a 11 restaurante noi în țară în: Baia Mare, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Iași, Pitești, Brăila, Craiova, Cluj-Napoca, Galați, Constanța, Arad;

Spartan a ajuns astfel pe locul patru în clasamentul celor mai extinse lanțuri de restaurante de tip fast-food din România

Scurtă descriere

Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L, companie francizoare care deține și platforma francizelacheie.ro. Lanțul de restaurante a fost fondat în 2012 și numără 32 de restaurante, dintre care 12 sunt restaurante proprii și alte 20 sunt în sistem de franciză, deschise în Capitală și în 19 orașe din țară: Suceava, Arad, Brașov, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Botoșani, Galați, Brăila, Focșani, Târgu-Jiu, Craiova, Pitești, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Piatra Neamț, Constanța.