Ziua porților deschise la fabrica Bergenbier

Fabrica Bergenbier S.A. din Ploiești își deschide porțile în această sâmbătă, pe 22 septembrie 2018, pentru a-i întâmpina pe cei care doresc să afle care sunt etapele de producție ale berilor produse la Ploiești. Înscrierile la tururile organizate de Fabrică se pot face atât online, pe www.ziuaporțilordeschise.ro, cât și telefonic, la numărul: 031 730 50 07, număr cu tarif normal, în limita locurilor disponibile, iar transportul cu autocare tur-retur este asigurat din București, Ploiești, Buzău și Brașov.
”Este o tradiție să deschidem porțile fabricii pentru a întâmpina prieteni și pasionați care doresc să descopere procesele și etapele fabricării berilor noastre”, a declarat Bogdan Cheța, directorul Fabricii Bergenbier din Ploiești.
Fabrica Bergenbier S.A. din Ploiești este una dintre cele mai moderne unități de producție a berii din Europa şi se produc atât beri locale, cât și beri germane, belgiene sau cehești, sub licență.
De la Fabrica Bergenbier S.A. din Ploiești pleacă șase mărci de bere, fiecare produsă după reţetă proprie: Bergenbier, cu specialitățile sale – Bergenbier Fără Alcool, Bergenbier Fresh Grapefruit, Bergenbier Fresh Lemon, Bergenbier Fresh Grapefruit Fără Alcool, Bergenbier ALE, Noroc, Staropramen, Beck’s, Stella Artois, Stella Artois Fără Alcool şi Löwenbräu.
Participanții la Ziua Porților Deschise vor putea intra în lumea răcoririi adevărate alături de Bergenbier, vor putea cânta la pianul-draft Staropramen și vor experimenta realitatea virtuală alături de Beck’s. Mai mult, vor vedea cei nouă pași ai ritualului de turnare a berii Stella Artois și se vor delecta cu bucatele pregătite de Noroc.
Tururile din cadrul Zilei Portilor Deschise 2018 la Fabrica Bergenbier S.A. sunt gratuite, pe baza înscrierii. În cadrul tururilor pot participa doar persoanele care au împlinit 18 ani.
Despre Bergenbier S.A.
Bergenbier S.A. este unul dintre cei mai activi producători de bere de pe piaţa românească, activând în România din anul 1994. Compania operează în prezent o unitate de producţie la Ploieşti, iar echipa numără aproximativ 700 de angajaţi. Bergenbier S.A. face parte din grupul Molson Coors Brewing Company, al treilea mare producător de bere din lume.
Portofoliul companiei cuprinde mărcile locale: Bergenbier – cu sortimentele Bere blondă, Bere blondă fără Alcool, ALE, Fresh Lemon și Fresh Grapefruit – şi Noroc precum şi mărcile internaţionale produse local: Staropramen, Stella Artois, Beck’s, Löwenbräu. Alături de acestea, Bergenbier S.A. importă specialităţile belgiene Leffe şi Hoegaarden precum și berea mexicană numărul 1 în lume, Corona.
Despre Molson Coors Brewing Company
Molson Coors Brewing Company este al treilea producător de bere la nivel mondial. Portofoliul său include mărci premium precum Coors Light, Molson Canadian, Carling, Staropramen, Blue Moon şi Cobra în America de Nord, Europa şi Asia. Compania Molson Coors este listată în Indicele de Sustenabilitate Dow Jones (DJSI) pentru America de Nord.
No related posts.