Ce gust are o cafea sustenabilă?

După ce mulţi ani s-a vorbit despre cafea doar în termeni de arome, care diferă în funcţie de regiunea de unde e cultivată, de feluri de cafea precum americano, caffe latte, macchiato pe care le cerem la o cafenea şi, eventual, mai rar, de categorii de cafea precum arabica, robusta, liberica, după toate astea, pare tot mai important pentru marile companii prăjitoare şi distribuitoare să se preocupe şi să vorbească despre modul sustenabil în care se prepară cafeaua.
Spre exemplu, pentru a vedea care este drumul pe care îl străbate cafeaua Starbucks, de la boabele proaspăt culese până ajung în ceașca noastră de cafea, unii dintre Barista Starbucks au fost la fermele de cafea din Africa, Asia sau America Latină.
„Când ții în palmă boabele de cafea, este uimitor să te gândești la toată munca care a făcut acest lucru posibil – și câte persoane au contribuit la acest proces. Îți schimbă complet modul în care privești cafeaua”, a declarat Katarzyna Joniec (foto mai jos), District Manager Starbucks România, participantă la „Starbucks Origin Trip 2019”
Katarzyna s-a întors recent din „Starbucks Origin Trip”, aventură exploratoare în Rwanda, o țară importantă din centura de cafea a lumii. O aventură ce aduce laolaltă parteneri Starbucks, precum Katarzyna, și îi plasează în mijlocul oamenilor care cresc, recoltează și produc boabele de cafea.
Amintim aici că în Rwanda, cafeaua reprezintă o parte extrem de importantă din renașterea și forța ţării. Este un simbol regăsit atât pe bancnote, cât și pe stema țării.
Peisajul: dealuri înverzite de jur împrejur, sol roșu, bogat, mirosul pământului proaspăt brăzdat și zâmbetele fermierilor. Fermieri de cafea care merg la moară, își pun recolta în săculețul pe care îl fixează de bicicletele lor, străbătând dealurile, sus-jos. Apoi urmează mesele speciale pentru uscare, pe care sunt așezate manual boabele de cafea de către producătorii de cafea.
„Cumpărătorii noștri călătoresc special în acest scop, vizitând personal fermele de cafea pentru a selecta boabe arabica de cea mai bună calitate. Odată ce boabele ajung la centrele noastre pentru a fi prăjite, experții Starbucks evidențiază echilibrul și aroma bogată a cafelei, marcând calitatea acesteia prin intermediul Starbucks Roast”, spune Alex, Starbucks Barista.
În 2015, compania a anunțat că a atins un prag important și anume, 99% din cafeaua Starbucks provine din surse etice, iar procentul rămas, de 1% este lăsat special pentru cercetări, descoperiri și inovații privind noi origini.
„Pentru a înțelege mai bine implicarea companiei în obținerea cafelei din surse etice, încă de la începuturile sale, este suficient să subliniem că Starbucks cunoaște numele tuturor fermierilor din lanțul său de aprovizionare (astăzi peste 400.000 de persoane)”, continuă Katarzyna.
Fiind o companie a cărei activitate se bazează pe produse agricole, Starbucks a înțeles cu mult timp în urmă, că planeta este cel mai important partener de afaceri. Reducerea impactului asupra mediului înseamnă mai mult decât simpla economie a consumului de energie și apă. Presupune construirea unor locații și facilități mai eficiente, explorarea unor soluții capabile să contribuie la reciclarea și reducerea deșeurilor, investiții în energie regenerabilă, colaborarea cu fermierii, precum și cu alte industrii și organizații preocupate de schimbările climatice.
În ultimii trei ani, Starbucks a donat peste 31 de milioane de arbori de cafea agricultorilor din Mexic, Guatemala și El Salvador. Acești copaci înlocuiesc arborii a căror productivitate a scăzut datorită vârstei și bolilor, cum ar fi, de exemplu, rugina frunzei de cafea, a mai declarat Alex.
Despre Starbucks
Începând cu anul 1971, Starbucks Coffee Company și-a luat angajamentul de a aproviziona și a prepara cafea arabica de cea mai înaltă calitate, respectând normele de conduită etică şi profesională. În prezent, cu peste 25.000 de cafenele în întreaga lume, Starbucks este principalul prăjitor și distribuitor de cafea de specialitate din lume. Prin angajamentul de neclintit pentru excelență și în conformitate cu principiile companiei noastre, aducem experiența unică Starbucks în viața fiecărui client prin intermediul fiecărei căni de cafea servite. Pentru a împărtăși cu noi experiența, vă rugăm să ne vizitați în locațiile noastre sau online pe news.starbucks.com și Starbucks.com.
Despre AmRest
AmRest Holdings SE este unul dintre cei mai importanți operatori de restaurante din Europa, listați public. Portofoliul Grupului este format din cele patru branduri în franciză (KFC, Pizza Hut, Starbucks, Burger King) și cinci branduri pe care le deține (La Tagliatella, Blue Frog, Kabb, Bacoa, Sushi Shop). În prezent AmRest operează rețeaua de peste 2100 restaurante în segmentele Restaurante cu Servire Rapidă și Restaurante Casual Dining din 26 țări: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Serbia, Croația, Slovenia, Austria, Rusia, Spania, Portugalia, Franța, Germania, Armenia, Azerbaidjan, China, Belgia, Iran, Italia, Luxemburg, Arabia Saudită, Elveția, EAU, Marea Britanie.