Kaufland România majorează venitul minim brut începând cu 1 martie 2020, la 3.650 lei, acesta putând crește în funcție de specificul socio-economic al fiecărei regiuni din țară.

Asta după ce anul trecut, tot începând cu 1 martie, venitul minim a fost majorat la 3.300 lei brut, incluzând tichetele de masă și sporurile salariale.

Ca urmare a planurilor de extindere prevăzute pentru acest an, ce presupun deschiderea de noi magazine la nivelul întregii țări, compania va crea peste 1.000 de noi locuri de muncă în România.

„Ne preocupăm constant să extindem și lista de beneficii”, a declarat Marco Hößl, CEO Kaufland România.

În plus, pentru persoanele cu dizabilități, compania a lansat recent un program pilot de includere în câmpul muncii, prin care au fost create peste 500 de posturi adaptate diferitelor tipuri de dizabilități.

Kaufland a demarat și o serie de inițiative prin care își dorește să contribuie la susținerea dezvoltării sistemului educațional românesc. Unul dintre proiectele lansate în acest scop, cu sprijinul Academiei de Studii Economice București și a altor actori din mediul academic și comercial din România, își propune introducerea studiului dual la nivel universitar ca alternativă la învățământul tradițional existent în prezent pe acest segment.
Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine, 132.000 de angajați în 8 țări și o rețea de 127 de magazine în România. Cel mai nou magazin a fost deschis la jumătatea lunii noiembrie 2019 în noul mall Promenada din Sibiu, acesta fiind şi primul hipermarket al rețelei situat într-un centru comercial.