Producătorul de cafea din Torino lansează noua gamă Qualità Oro în magazinele românești, anunțând totodată oficial, încheierea parteneriatului strategic cu distribuitorul local Aquila Part Prod Com SRL.

 

Lavazza a lansat joi în România cea mai nouă variantă a gamei Qualità Oro, care şi-a început tradiţia în forma iniţială în 1956 și apoi a fost transmisă din tată în fiu de peste 60 de ani. La această lansare a participat şi Riccardo Codognola (foto mai sus), șeful Lavazza WCEMEA Marketing.

Qualità Oro este o combinație de diferite tipuri de boabe Arabica selectate culturile din America Centrală și de Sud.

Plecând din America de Sud, boabele de cafea călătoresc peste Oceanul Atlantic către portul italian Genova şi apoi la fabricile Lavazza. Odată ajunse la fabrică, boabele de cafea sunt colectate, verificate și curățate înainte de a intra în etapele de amestecare și prăjire după care urmează testul final, momentul în care este degustată de către experți.

Lavazza a prezentat oficial, tot ieri, noul parteneriat strategic cu distribuitorul local Aquila Part Prod Com SRL.

De altfel, Aquila Part Prod Com este, de la 1 noiembrie 2019, distribuitorul exclusiv al Lavazza în România, contractul prevăzând distribuția produselor Lavazza către horeca și retail. Înainte de Aquila, produsele Lavazza au fost distribuite pe piața locală de către Coca-Cola HBC.

Despre Grupul Lavazza

Înfiinţată în 1895 la Torino, compania Lavazza este deţinută de familia Lavazza de patru generaţii.

Considerat unul dintre cei mai importanți prăjitori de cafea din lume, Grupul operează în prezent în peste 90 de ţări printr-o reţea vastă de subsidiare proprii şi distribuitori, având 64% dintre venituri generate de către piețe din afara Italiei.

Grupul are aproximativ 4.000 de angajaţi și o cifră de afaceri de 1,87 miliarde de euro în 2018 (în declarațiile financiare de la 31.12.2018, Grupul Lavazza a declarat veniturile și valoarea acțiunilor conform Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)). Tot în 2018 a avut loc și inaugurarea Nuvola, noul sediu Lavazza din Torino, rezultatul unei investiții de peste 120 milioane euro.

Lavazza a inventat conceptul de blending sau, cu alte cuvinte, arta combinării diferitelor tipuri de cafea din diferite zone geografice şi a fost prima companie italiană care a oferit aparate de cafea cu capsule.

Acum, reţeaua este prezentă în toate segmentele de business: cafea pentru acasă, segmentul away-from home şi segmentul serviciilor de cafea pentru medii profesionale.

Lavazza și-a consolidat poziția în piață și prin încheierea unor parteneriate valoroase, în perfectă armonie cu strategia de brand. Astfel Lavazza este partenerul Turneelor de Tenis de Mare Șlem din lume, dar și partenerul unor evenimente artistice și culturale, colaborând cu muzee precum Guggenheim din New York, The Hermitage State Museum din St. Petersburg, Russia și Galeria Națională Victoria din Melbourne.

Companiile care fac parte din Grupul Lavazza includ Carte Noire Franța și ESP (achiziționată în 2016 și respectiv în 2017), Merrild Danemarca (2015), Kicking Horse Coffee din America de Nord (2017), Nims din Italia (2017) și Blue Pod Coffee Co din Australia (2018). La finalul lui 2018, ulterior unei achiziții, afacerea Lavazza Professional a fost creată, incluzând Office Coffee Sector (OCS) și sistemele de vending Flavia și Klix.