IKEA a retras de pe piata leaganul pentru copii Gunggung pentru ca s-a observat riscul ca sistemul de suspendare sa se desprinda de structura de suport.

Gunggung“Magazinul IKEA din Zona Comerciala Baneasa le recomanda clientilor care au achizitionat leaganul pentru copii Gunggung sa nu il mai foloseasca si ii invita sa il returneze in magazin, unde vor primi inapoi suma integrala platita pe produs. In urma utilizarii leaganelor pentru copii Gunggung, s-a observat riscul ca sistemul de suspendare sa se desprinda de structura de suport”, se arata intr-un comunicat al retailerului.

Magazinul IKEA din Bucuresti a vandut 57 de bucati incepand cu 10 martie 2014, la pretul de 79,99 lei si nu a primit nicio sesizare.

“Compania IKEA dezvolta produse care stimuleaza creativitatea copiilor si nevoia lor fireasca de joaca. Cei mici nu au grija sigurantei atunci cand se joaca, de aceea noi trebuie sa fim atenti la acest lucru. (…) chiar daca fiecare produs este testat inainte de vanzare, conform tuturor standardelor si legislatiei in vigoare, pot aparea incidente. Retragem de pe piata leaganele Gunggung, pentru a evita orice risc”, a declarat Cindy Andersen, Business Area Manager pentru produsele pentru copii.

Potrivit companiei, procedeele de testare a produselor IKEA se bazeaza pe situatii de folosire in viata de zi cu zi si sunt realizate atat in laboratoare externe acreditate, cat si in cadrul companiei.

“Pentru fiecare produs destinat copiilor, testele se desfasoara atat in conditii normale de utilizare, cat si in scenarii in care copiii adapteaza produsul respectiv in alte activitati. Testele de siguranta, preliminare punerii in vanzare a leaganului Gunggung, nu au aratat niciun defect. Chiar si in aceste conditii, compania a decis sa retraga din magazine leaganul Gunggung”, mentioneaza compania.