Piata de electrocasnice si electronice a crescut cu aproape 15% comparativ cu primul trimestru al anului 2014, pana la valoarea de 445 de milioane de euro. Electrocasnice mari au crescut cu 21%, electrocasnice mici cu 19%, iar electronicele cu 15% potrivit studiului GfK TEMAX® Romania.
Incorporabilele, storcatoarele si multicookerul – un debut de an bun
Vanzarile din sectorul de electrocasnice mari au crescut inca o data in T1 2015, atingand valoarea de 80 de milioane de euro, cu 21% mai mult decat in aceeasi perioada din 2014. Vanzarile de incorporabile au crescut usor mai mult decat cele clasice si reprezinta aproximativ 20% din valoarea electrocasnicelor mari.
Piata electrocasnicelor mici a inregistrat o crestere puternica in T1 2015, cu peste 19% mai mult decat in primul trimestru al anului trecut, ajungand la o valoare de 31 de milioane de euro.
Aproape toate categoriile au avut cresteri de doua cifre dar cea mai mare contributie au avut-o produsele cheie precum storcatoarele de fructe si legume, aparatele de preparat mancarea, aparatele de preparat bauturi calde si fiarele de calcat, cu peste 20%. De o evolutie remarcabila au avut parte si aparatele de tip multicooker.
Telecom: smartphone-urile au continuat sa fie principalul motor de crestere al sectorului
In T1 2015, piata de telecom a crescut cu 17% comparativ cu T1 2014, cu o valoare nesubventionata estimata de 135 de milioane de euro. Smartphone-urile (din categoriile de pret low si mid) au continuat sa fie principalul motor de crestere, cu rate de doua cifre comparativ cu T1 2014. Si piata de casti a inregistrat o crestere de doua cifre fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Televizoarele Smart si cele cu ecran UHD contribuie cel mai mult la cresterea vanzarilor
Piata electronicelor a inceput anul cu o crestere de aproape 15% comparativ cu primul trimestru al 2014. Valoarea vanzarilor a atins 72 de milioane de euro. Televizoarele au avut cea mai buna evolutie, televizoarele Smart si cele cu ecran UHD contribuind cel mai mult la cresterea vanzarilor. Alte sectoare precum sistemele audio, boxele si boxe cu andocare au avut rate de crestere de doua cifre. Mp3/Mp4 playere, sistemele de navigatie si DVD playerele au continuat sa scada.
Vanzarile de calculatoare portabile si monitoare au depasi asteptarile
Trendul pietei de IT a fost ascendent, cu o rata de crestere de 8% fata de T1 2014, pana la valoarea de 107 milioane de euro. In timp ce vanzarile de calculatoare portabile si monitoare au depasit asteptarile in materie de cresteri, tabletele au inregistrat o scadere de 3% in valoare. De asemenea, celelalte categorii – desktop-uri, camere web, tastaturi si mausi – au crescut in vanzari comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
Sectorul foto a continuat sa inregistreze o evolutie negativa. Totusi, au fost semne pozitive cum ca rata de scadere a incetinit pana la aproape -5%. D-SLR-urile au avut o rata de crestere de doua cifre insa aceasta nu a compensat scaderea inregistrata in segmentul de camere foto compacte.