Kaufland România deschide sâmbătă, 8 aprilie, un nou magazin în Brașov, acesta fiind cel de-al 114-lea magazin al rețelei la nivel național.

Hipermarketul este pe str. Avram Iancu nr. 62 şi are o suprafață de vânzare de 2.771 metri pătrați.

Magazinul oferă 206 de locuri de parcare pentru mașini și rastele pentru biciclete. În incinta magazinului există următoarele spații comerciale precum farmacie, plafar, pet shop, magazin Sergiana, punct de schimb valutar, fast food, chioșc de difuzare a presei și atelier chei.

Noul magazin pune la dispoziție și un punct Grill cu preparate gustoase pentru cei care vor să ia masa rapid.

„Regionalitatea este unul dintre principiile de bază în ce privește portofoliul de produse Kaufland România. Avem o colaborare de lungă durată cu producătorii locali”, a declarat Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs & Comunicare, Kaufland România.

Acest hipermarket beneficiază de o instalație de încălzire ecologică – un sistem complex modern care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice și care permite economisirea resurselor naturale. În plus, 100% din energia utilizată în magazin este verde, provenind în totalitate din surse regenerabile.

Magazinul beneficiază de un nou concept de design interior pentru raioane.

Prin această extindere, Kaufland își reconfirmă poziția de cel mai mare retailer din România și în anul 2017. Sortimentul magazinelor Kaufland conţine până la 26.000 de articole diverse (produse regionale, produse de marcă, mărci exclusive).

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în 7 țări și o rețea de 114 magazine în România.