La Ploieşti, prima fabrică din Europa care produce Neostickuri pentru glo

British American Tobacco (BAT) a dat astăzi startul la producția consumabilelor Neostiks pentru GLO şi anunță că va investi 800 de milioane de euro în următorii 5 ani în fabrica din Ploiești.
Investiția, care va genera într-o primă etapă 200 de noi locuri de muncă în România, va permite extinderea produsului de încălzire a tutunului – glo – în Europa, începând cu a doua jumătate a anului 2018.
O nouă hală de producție e construită de la zero pentru fabricarea Neostik-urilor, consumabilele din tutun care funcționează cu dispozitivul glo. În total, spațiul nou-creat de producție va avea o suprafață totală de peste 7.000 de metri pătrați. Fabrica din România va fi singurul furnizor de Neostik-uri pentru Europa.
“O să încurajăm relocarea în România a unor activităţi pe care le aveţi în alte ţări şi luăm în considerare în acest sens un sprijin cu scheme de ajutor de stat”, a declarat la fabrica BAT de la Ploieşti, Eugen Teodorovici (foto mai sus), Ministrul Finanțelor Publice.
„Suntem mândri că fabrica noastră din Ploiești va deveni un centru european strategic pentru producerea și exportul de Neostik-uri pentru dispozitivul nostru inovator de încălzire a tutunului – glo. Creștem producția pentru a susține lansările de glo în alte țări europene. Fabrica noastră din Ploiești capătă un rol esențial în realizarea viziunii BAT de a oferi fumătorilor produse cu potențial de risc redus – cum este glo. Investiția noastră în fabrica din Ploiești susține crearea, doar într-o primă etapă, a 200 de locuri de muncă în România, care se vor adăuga celor 800 de oameni care lucrează deja în fabrică acum”, a declarat Ram Addanki (foto mai jos), Director Aria Europa Centrală și de Sud, British American Tobacco.
Fabrica din Ploiești va furniza, de asemenea, Neostik-uri pentru piața românească, după ce glo a fost lansat în România, în premieră în Uniunea Europeană, la finalul anului trecut. În cele șase luni de la lansare, mai întâi în București și apoi în 17 alte orașe importante din toată România, aproape 25.000 de fumători au adoptat tehnologia glo.
„Suma de 800 de milioane de euro care urmează să fie investită în Ploiești în următorii 5 ani este o dovadă a angajamentului nostru față de România. În prezent, 60% din produsele fabricate în România pleacă la export în alte 45 de țări, iar acest procent va crește la 70% ca urmare a noilor investiții. Dorim să continuăm să investim în România și sperăm că guvernul român va oferi predictibilitatea necesară. Deoarece piața neagră a tutunului este una dintre cele mai serioase provocări pentru noi și pentru investițiile noastre, precum și pentru veniturile guvernamentale și pentru consumatori, este încurajator faptul că Guvernul român a anunțat planuri de asigurare a frontierelor românești până la sfârșitul anului și a creat un grup de lucru cu scopul de a identifica cele mai bune soluții legale la problema ilicitului”, a adăugat Ram Addanki.
Fabrica British American Tobacco din Ploiești este deja una dintre cele mai avansate unități de producție din punct de vedere tehnologic din cadrul grupului BAT la nivel global, după o investiție de aproape 310 de milioane de euro până în prezent. Cu noile capacități de producție, fabrica BAT din Ploiești va deveni una dintre cele cinci mari unități de producție BAT din lume.
Despre produsul BAT de încălzire a tutunului – glo
Despre British American Tobacco România
În total, BAT are peste 2.500 de angajați în România, alte 25.000 de locuri de muncă fiind create indirect prin lanțul de aprovizionare și distribuție al companiei.
No related posts.