Dedeman inaugurează vineri, 6 martie, un magazin în Slobozia, ajungând astfel la o rețea de 51 de unităţi. Noul magazin, amplasat pe Șoseaua Brăilei, nr. 6, a fost ridicat în urma unei investiții de circa 11 milioane de euro și se întinde pe o suprafață totală de peste 39.000 mp.

Aproximativ 12.500 mp sunt ocupați de magazin, iar restul terenului este dedicat spațiilor verzi, zonei de recepție a mărfii și parcării cu 226 de locuri.

Dedeman Slobozia are o echipă de 147 de persoane. Noua unitate are peste 45.000 de produse pentru casă și grădină.

Magazinul are și un showroom de mobilă de 800 mp și unul dedicat mobilierului de baie și gamei de gresie și faianță, desfășurat pe o suprafață de 570 mp.

“Fiecare magazin inaugurat… ne aduce cu un pas mai aproape de îndeplinirea dorinței noastre de a fi prezenți în toate județele țării”, a declarat Dragoș Pavăl, președintele companiei Dedeman.

Unitatea are şi o seră de 1.500 mp prevăzută cu pergolă, cu flori, pomi și arbuști, semințe pentru legume, unelte și utilaje de grădină, dar și cu mobilier și decorațiuni pentru curte și terasă.

Dedeman Slobozia este primul magazin inaugurat de companie în anul 2020.

Dedeman în cifre

– 51 de magazine, patru centre logistice, parc auto propriu;

– peste 45.000 de produse ce acoperă 11 domenii;

– peste 11.000 de angajaţi;

– între 7.500 – 18.000 mp suprafaţa unui magazin.

Dedeman este o afacere controlată de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, ale cărei baze au fost puse în anul 1992.