Kaufland deschide azi un magazin în zona Străulești şi ajunge la o rețea de 135 de magazine în România, din care 17 sunt în București. Cel mai probabil, următorul Kaufland ar putea fi deschis în oraşul Târgovişte, în luna decembrie.
“Pentru acest an au fost programate cel puțin 10 noi deschideri, şapte fiind deja inaugurate. Pentru anul financiar, care se încheie la finele lui februarie 2021, sunt programate 13 magazine noi”, a declarat la inaugurarea Kaufland Străuleşti, Loredana Samoilă (foto mai jos), PR and Communications Specialist al Kaufland România.
Kaufland Romania a dublat la 300 milioane de euro bugetul de extindere pentru 2020, de la valoarea de 142 milioane de euro de anul trecut. Bugetul de extindere înseamnă, printre altele, achiziție terenuri, construcții, expansiune şi modernizare magazine.
Amintim tot aici că în această perioadă, marele retailer aniversează 15 ani de prezență în România, după ce în 13 octombrie 2005 a deschis prima sa unitate în Colentina, Bucureşti.
De atunci a ajuns cel mai mare retailer din România şi a 4-a companie activă pe plan local după cifra de afaceri.
“Kaufland România are în prezent, pe plan local, circa 12.500 de angajați cu normă întreagă şi, indirect, susține alte aproximativ 48.000 de locuri de muncă”, a adăugat Loredana Samoilă.
Reprezentantul Kaufland România a mai amintit că prin intermediul activităților proprii Kaufland, adăugând valoare bunurilor și serviciilor oferite de furnizorii săi și vândute apoi consumatorilor finali, Kaufland contribuie direct la VAB. Anul trecut financiar, această contribuție directă VAB în România a fost de aproximativ 461,7 milioane euro, aproximativ 0,23% din VAB România.
Detalii despre Kaufland Străulești
Noul magazin din Străuleşti este situat pe Șoseaua București-Târgoviște, nr. 83, aproape de sensul giratoriu şi de viitorul pasaj suprateran, acum în construcţie.
„Unitatea se întinde pe o suprafață totală de peste 6.000 de metri pătrați și un spațiu de vânzare de peste 3.700 metri pătrați”, a declarat Nicolae Iman, directorul magazinului (foto mai sus).
120 de locuri de muncă noi sunt create prin deschiderea acestui magazin, Kaufland România fiind printre cei mai mari angajatori privați din țară.
Hipermarketul este dotat cu 10 case de marcat, din care una dedicată persoanelor cu dizabilități și 6 case express de tip self-service.
În galeria comercială a magazinului, clienții pot găsi și o farmacie Help Net, o curățătorie Ecoclean, o cofetărie Voipan, dar și o cafenea 5togo.
În exteriorul magazinului se află și un punct Grill, unde clienții pot găsi preparate gata făcute.
Parcarea oferă 297 locuri, din care 6 pentru persoane cu dizabilități, 6 pentru părinți și 15 rasteluri pentru cei care vin cu bicicleta la cumpărături.
Clienții se vor putea bucura și de facilități eco, deoarece magazinul este dotat cu stație e-charge de încărcare a mașinilor electrice cu încărcare rapidă, cu două locuri de parcare.
Tot în parcare, clienții vor găsi un automat de reciclare tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje – PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), iar clienții care reciclează astfel vor primi o sumă de bani sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin.
De asemenea, în magazin clienții pot recicla și ambalajele produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor primi în schimb cupoane cu 50% reducere la produse selecționate, conform campaniei lunare. Astfel, la intrarea în magazin, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor.
Deoarece pentru Kaufland protejarea mediului înconjurător este o prioritate, și noul magazin deține o instalație de climatizare ecologică – un sistem complex, modern, care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice și care permite economisirea resurselor naturale, cu responsabilitate față de mediu. Iarna, magazinul este încălzit, iar vara, instalația inversează procesul, pentru a crea în hipermarket temperaturi ambientale, plăcute, în concordanță cu standardele de sănătate publică. Sistemul de frig din magazin este fără freon și utilizează numai CO2, protejând astfel mediul înconjurător, fără să folosească pentru încălzire lemne, gaze sau petrol.
Magazinul deschis este complet sigur și respectă toate măsurile sporite de protecție și prevenție aplicate în rețeaua Kaufland:
- Toate suprafețele de contact și obiectele des utilizate de clienți și angajați, toaletele și spațiile comune sunt dezinfectate frecvent;
- Magazinul este dotat cu stații cu dezinfectant de mâini gratuit;
- Casele de marcat sunt dotate cu geamuri de protecție din plexiglas;
- Colegii de la casele de marcat, dar și cei de la raioanele Legume-Fructe și de la vitrina cu servire asistată au măști de protecție și, după caz, viziere;
- Pe podeaua din zonele de trafic sunt amplasate benzi care indică distanța de siguranță de minim 2 metri;
- Toți angajații cunosc măsurile de prevenție și au la dispoziție o linie telefonică specială pentru informare corectă și completă;
- În magazin sunt difuzate și afișate mesaje de informare și reamintire a importanței respectării măsurilor de prevenție;
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 135 de magazine în România.