CBRE, premiată pentru aducerea brandului Tati în România, la centrul comercial Veranda

Compania de consultanţă imobiliară CBRE a câştigat în cadrul CIJ Awards Gala 2016, şase din cele 25 de premii acordate, atât pentru performanţa companiei în diverse domenii, cât şi pentru tranzacţii specifice încheiate. Astfel, una dintre distincţii a fost obţinută pentru aducerea brandului francez Tati în România, care şi-a deschis primul magazin de pe piaţa locală în centrul comercial Veranda, CBRE fiind agent unic de închiriere al Veranda şi implicându-se în managementul centrului comercial.

„Este al doilea an consecutiv în care am obţinut unele dintre cele mai importante premii din industrie, reuşită ce atestă profesionalismul cu care lucrăm pentru clienţii noştri. Aceste recunoaşteri ne determină să excelăm de la an la an şi să punem la dispoziţie cele mai înalte standarde şi tehnici de lucru astfel încât fiecare proiect întreprins de CBRE să fie un adevărat exemplu de bune practici”, afirmă Carmen Ravon, Head of Retail Leasing.

„Premiile obţinute de CBRE în cadrul CIJ Awards Gala 2016 ne confirmă încă o dată că partenerii noştri fac parte din elita industriilor în care activează. Primirea distincţiei Best Retail Deal of the Year ne bucură în mod special, fiind acordată pentru deschiderea primului magazin Tati din România în centrul comercial Veranda. Împreună cu CBRE am reuşit să aducem brandul francez şi la noi în ţară. Astfel, vizitatorii noştri sunt primii care au acces la oferta magazinului ce pune la dispoziţie atât haine pentru toate categoriile de vârste, cât şi produse de înfrumuseţare sau pentru decorarea locuinţei”, a declarat Andrei Pogonaru, dezvoltator Veranda.

În cadrul galei, CBRE şi-a îmbogăţit portofoliul cu trei premii obţinute în urma tranzacţiilor încheiate în 2016 şi trei trofee acordate companiei.

Premiile pentru tranzacţii sunt: Best Retail Deal of the Year, pentru încheierea tranzacţiei cu retailerul francez Tati, materializată prin deschiderea primului magazin din România în complexul comercial Veranda, Investment Deal of The Year pentru tranzacţia Metropolis Center între Soravia şi PPF Real Estate şi Industrial Deal of The Year, pentru contractul încheiat între Carrefour şi dezvoltatorul de parcuri industrial P3.

De asemenea, CBRE a fost desemnată Retail Real Estate Agency of The Year Industrial, Real Estate Agency of The Year Property şi Management Team of the Year.

Aflat la cea de-a noua ediţie, CIJ Awards Gala este cel mai longeviv eveniment dedicat industriei imobiliare de la noi din ţară.



Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

Retailers.ro © 2017 All Rights Reserved